Conform ordinului Ministerului Sanatatii, Nr. 1284 din 17 decembrie 2012, privind reglementarea programului de vizite al apartinatorilor pacientilor internati in unitatile sanitare publice.

Programul de vizită al aparţinătorilor pacienţilor internaţi se realizează:

  • de luni până vineri, în intervalul orar 15:00 – 20:00
  • în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 10:00 – 20:00

Vizitatorul trebuie să poarte obligatoriu pe toată durata vizitei în spital, echipament de protectie.

Reguli de efectuare a vizitei:

  • vizita va fi cat mai scurta pentru a nu obosi bolnavul
  • de preferat, se va face de către o singură persoană pentru a evita supraaglomerarea din salon
  • nu se va sta pe patul pacientului şi nu se vor pune pe patul acestuia haine, genti, sacose etc

Ca urmare a deciziei nr. 1544/8.03.2020 a Ministerului Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situatii de Urgenta, Ministerului Sănătății și Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, în contextul creșterii numărului de îmbolnăviri prin infecții respiratorii acute (gripă), cu extindere națională si a contextului European si National de infectie cu CORONAVIRUS, Conducerea SC CARDIO MED SRL ia următoarele măsuri:

Se interzice accesul vizitatorilor/apartinatorilor in cadrul centrului medical CARDIOMED pe perioada nelimitata.

Program de vizita

Sari la conținut